Ansamblul Boreal Plus din Constanța a fost premiat în cadrul competiției imobiliare International Property Awards 
14.12.2020 Comunicate de presa 4 min.

Ansamblul Boreal Plus din Constanța a fost premiat în cadrul competiției imobiliare International Property Awards 

Proiectul Boreal Plus, dezvoltat de Impact Developer & Contractor în Constanța, a fost desemnat Award Winner, cu titlul "Residential Development Romania"  în cadrul prestigioasei competiții imobiliare International Property Awards 2020 - 2021. Boreal Plus devine astfel un proiect de referință în Constanța, la categoria Property Development. Anul acesta, International Property Awards a organizat Gala Red Carpet în mediul online, pe data de 11 decembrie 2020.   

Fondată în urmă cu peste 25 ani, în Marea Britanie, International Property Awards este cea mai cunoscută competiție din lume dedicată excelenței în dezvoltarea imobiliară, arhitectură și amenajări interioare, în sectoarele rezidențial și comercial. Competiția se desfășoară în 9 regiuni care acoperă Africa, Asia - Pacific, Arabia, Canada, Caraibe, America Centrală și de Sud, Europa, Marea Britanie și SUA, iar câștigătorii de top intră în competiția internațională.   

Juriul International Property Awards este alcătuit din peste 100 de experți și profesioniști din arii diverse ale domeniului de real estate, de la arhitecți, designeri de interior sau mobilier, la editori ai publicațiilor de specialitate, antreprenori și consultanți. Juriul este prezidat de Lord Caithness, Lord Best și Lord Waverley, membri ai Camerei Lorzilor din Parlamentul Britanic. 

Ansamblul Boreal Plus a fost selectat în competiția organizată la nivel european – European Property Award, pentru secțiunea Property Development și a fost desemnat Award Winner, cu titlul  "Residential Development Romania"Criteriile de selecție principale luate în considerare pentru distincția acordată proiectului Boreal Plus au fost conceptul, locația, arhitectura și designul, inovația, soluțiile sustenabile utilizate, măsurile de securitate și planul de marketing. 

Ansamblul Boreal Plus marchează revenirea dezvoltatorului Impact pe piața constănțeană după o perioadă de aproximativ 10 ani de la construirea primului ansamblu Boreal. Proiectul, demarat anul acesta, este dezvoltat pe un teren de 43.000 de mp și va cuprinde 691 de locuinţe, dintre care 673 de apartamente şi 18 vile de lux, împreună cu 826 locuri de parcare.

  Boreal Plus oferă un standard de locuire superior prin facilități integrate, dotări și finisaje premium, dar și prin amplasamentul în zona de nord a orașului, la doar 15 minute de plajă, centru și autostradă. Construcția respectă standardele de sustenabilitate adoptate de Impact în cadrul ansamblurilor dezvoltate în Capitală, folosind materiale atent selectate şi soluţii eficiente energetic. În interiorul ansamblului, rezidenții vor beneficia de spații verzi amenajate pe o suprafață de 12.000 metri pătrați, locuri de joacă, teren de sport, spații comerciale, o grădiniță și un hypermarket. Proiectul va fi dezvoltat și livrat în trei faze, termenul estimat de livrare al întregului proiect  fiind anul 2024. 

„Premiul acordat Proiectului Boreal Plus reprezintă o recunoaștere a eforturilor noastre susținute de a ridica standardul de calitate pe piața imobiliară din Constanța și de a deveni un punct de referință pentru sustenabilitate, calitate, inovație și succes. Avem un portofoliu de proiecte de succes, prin care dorim să avem un impact pozitiv în viețile oamenilor, punând accent pe calitatea locuirii și sustenabilitate. Într-o perioadă dificilă ca cea pe care o trăim acum, continuăm dezvoltarea Boreal Plus în Constanța și suntem motivați să devenim și mai buni datorită aprecierilor din partea clienților, dar și datorită recunoașterii internaționale primite în acest an”, a declarat Gheorghe Iaciu, acționar majoritar al Impact Developer & Contractor.   

Declarația Video integrală a lui Gheorghe Iaciu: https://youtu.be/NyDYQ4wu6Sc  

În prezent, Boreal Plus a început vânzarea caselor de lux aflate în stadiu de finalizare și are o ofertă de lansare pentru apartamentele a căror construcție a fost demarată toamna aceasta, cu prețuri de la 55.782 Euro + TVA.  

Distribuie